Cum ne pregatim pentru a iesi in oras sau la o petrecere? De unde ne cumparam tot felul de accesorii care ne pun in valoare chipul, corpul si personalitatea? Cum alegem culoarea si forma lor? Intotdeauna micile detalii fac diferenta, iar unghiile ingrijite si proaspete dau un aspect de eleganta si rafinament. In prezent exista numeroase saloane la care ne putem face unghiile in mod clasic, semipermanent sau cu gel, insa nu toate sunt la fel, nu toate folosesc aceleasi produse si nu toate manichiuristele au acelasi talent in a consilia clienta. Eu am invatat de la bunica mea ca nu trebuie sa merg niciodata cu oja sarita de pe unghii sau cu ciorapii rupti – un sfat primit demult, dar care este perfect valabil si in ziua de astazi.
La acest eveniment dorim sa aducem cateva informatii utile despre modul de a purta si de a potrivi anumite accesorii: coliere, cercei, curele, lanturi etc cu piesele de vestimentatie si linia corpului, precum si despre modul in care ne pastram unghiile frumoase si sanatoase. Informatiile prezentate provim din experienta speakerelor noastre care au de-a face cu doamne si domnisoare cu gusturi diferite in fiecare zi, dar cunosc totodata si evolutia trendului in moda. Vom asculta doua doamne antreprenor, profesioniste in domeniile lor, cu multa experienta care va pot oferi cateva trucuri de succes in viata de zi cu zi.
Speakeri:
- Lidia Ilas – proprietar salon Gossips&Beauty, expert in manichiura si machiaj cu experienta de lucru de 6 ani intr-un salon exclusivist din Irlanda,
- Madalina Bazdaga – proprietar magazin Kreativa, producator si distribuitor accesorii de toate tipurile.
Costul biletului este de 35 de lei, iar locurile sunt limitate la 25 de persoane. Consumatia se achita separat. Locatia va fi la Cafeneaua Art Georgies de pe B-dul Stefan cel Mare si Sfant, pe data de 20 martie 2020 incepand cu ora 18.
Biletul se poate achita prin virament cu urmatoarele detalii de plata:
Training Cariere SRL, CUI 24881382, cont IBAN RO05BRDE240SV14932042400 sau in numerar la sediul nostru de pe Str. Garii nr 2, bloc Pav D, et.1, ap. 3 (Rapa Galbena, intre Astra Asigurari si Clubul CFR).
Lasă un răspuns